Rutenia (Rusia) Kieveană – 2/3

Regiunea Kievului a dominat statul Rusiei Kievene pentru următoarele două secole. Marele Duce al Kievului controla pământurile din jurul oraşului, iar rudele sale, care îi erau subordonate, domneau în alte oraşe şi îi plăteau tribut. Culmea puterii a fost atinsă în timpul domniilor lui Vladimir (Vladimir cel Mare, 980-1015) şi Iaroslav (Iaroslav cel Intelept, 1019-1054). Ambii conducători au continuat politica de expansiune constantă a Rusiei Kievene începută în timpul domniei lui Oleg al Novgorodului. Vladimir a ajuns la putere în Kiev după moartea tatălui său, Sviatoslav I, în 972 şi după ce l-a învins pe fratele său vitreg Iaropolk, în 980. Ca prinţ al Kievului, cea mai mare realizare a sa a fost creştinarea supuşilor săi, proces care a început în anul 988.

Citeste si comenteaza articolul integral pe Politeia World

Rutenia (Rusia) Kieveană – 1/3

În conformitate cu însemnările din "Povestea anilor care au fost" (Codex Ostrovo), prima cronică a Rusiei Kievene, un vareg (viking) pe nume Rurik şi-a aşezat reşedinţa în Novgorod, după ce a fost ales conducător comun al mai multor triburi slave şi finice, pe la 860, după care şi-a extins autoritatea şi asupra Kievului. Cronica îl desemnează ca întemeietor al Dinastiei Rurik.Varegii s-au aşezat, pentru început, în zona Ladoga, după care s-au mutat spre sud, la Novgorod, pentru ca până la urmă să ajungă la Kiev, punând capăt dominaţiei Khazare asupra oraşului de la care luau tribut. Rusia Kieveană a fost fondată de Oleg (Helgu în cronicile hazare) pe la anul 880. În următorii 35 de ani, Oleg şi războinicii săi au subjugat diversele triburi slave şi finice. În 907, Oleg a condus un atac împotriva Constantinopolelui, iar în 911 a semnat un tratat comercial cu Imperiul Bizantin pe picior de egalitate. Noul stat kievean a prosperat pentru că avea controlul asupra drumului comercial care lega Marea Baltică de Marea Neagră şi Orient şi pentru că avea mari rezerve de blănuri, ceară de albine şi miere pentru export.

Tătarii (V)

Hanatul Kazanului - Kazan Hanlığı 2/2

[Nota: x se citeste gh] Fondatorul hanatului a fost Olug Moxammat. El şi-a asumat titlul de han în 1438, uzurpând tronul Kazanului, se presupune că finalizarea procesului de transfer a puterii de la conducătorii locali bulgari la dinastia lui Moxammat a fost finalizată de fiul hanului Maxmud în 1445. Hanatul a fost scena unor lupte crancene interne pe fondul competitiilor dinastice. Hanii au fost înlocuiţi de 19 ori în 115 ani. Au fost în total 15 hani, unii dintre ei urcându-se de mai multe ori pe tron. De cele mai multe ori, hanii erau aleşi dintre descendenţii lui Genghis Han de către nobilimea autohtonă.În timpul domniilor lui Olug Moxammat şi a fiului acestuia Maxmud, forţele Kazanului au efectuat raiduri în Cnezatul Moscovei de mai multe ori. Vasili al II-lea, angajat în război cu vărul său pentru păstrarea tronului, a fost înfrânt în bătălia de lângă Suzdal şi a fost forţat să plătească răscumpărare hanului.

Tătarii (IV)

Hanatul Kazanului - Kazan Hanlığı 1/2

Hanatul Kazanului - Kazan Hanlığı a ocupat teritoriulu fostei Bulgarii de pe Volga între anii 1438 şi 1552. Teritoriul hanatului cuprindea pământurile populate de proto-bulgari din aşa numita Bulgarie de pe Volga. Principalele râuri şi în acelaşi timp importante căi comerciale erau Volga, Kama şi Viatka. Majoritatea populaţie era reprezentată în principal de tătarii din Kazan (bulgari musulmani care adoptaseră lilmba tătară). Unii dintre locuitorii hanatului se considerau "poporeni din Kazan" sau "musulmani din Kazan", fără o altă conotaţie etnică. Religia de stat a hanatului era islamul. Capitala hanatului a fost oraşul Kazan. Printre supuşii hanului se numărau: ciuvaşii, marii, mordovii, tătarii-mişari, urdmurţii şi başkirii. Tătarii-mişari sosiseră în zonă în timpul Hoardei de Aur şi asimilaseră până în cele din urmă mordvinii finici şi alte triburi indigene.

Tătarii (III)

Hanatul Crimeii - Qırım Yurtu 3/3

Declinul Hanatului Crimeii a fost legat de declinul Imperiului Otoman şi a schimbat echilibrul puterii în Europa Răsăriteană. S-a ajuns în situaţia ca tătarii care se reîntorceau din campaniile militare otomane să nu aibă pradă de război, iar, pe fronturile de luptă europene, cavaleria uşoară, care nu beneficia de sprijinul unei artilerii moderne, să sufere pierderi grele în faţa armatelor mai bine dotate ale Rusiei şi ale altor puteri. Până la sfârşitul secolului al XVII-lea, Moscova deveise un stat prea puternic pentru ca tătarii să-şi mai permită să-l jefuiască. După întărirea statului moscovit, tătarii au fost lipsiţi de unele dintre cele mai importante surse de venit: prada din jafuri şi sclavii. Sprijinul de care se bucura hanul din partea clanurilor nobile a scăzut în continuare ca urmare a eşecurilor externe dar şi luptei interne pentru putere. Nogaii (Nağaybäk), care asigurau o parte foarte importantă parte a forţei militare crimeene, au încetat să-i mai ofere hanului sprijinul necondiţionat.