Geneza Creştinismului românesc (VII)

Contextul slav al crestinismului romanesc.

Textele de referinţă ale istoriografiei bisericeşti şi laice socotesc că la venirea slavilor, romanicii erau deja creştini [1]. Se afirmă acest lucru pentru a da procesul de „romanizare-încreştinare” drept încheiat. Dar, este destul de limpede că în aceleaşi momente, românizarea nu se finalizase, iar legat de globalitatea sau calitatea creştină a populaţiei nord-dunărene sunt încă multe aspecte de elucidat. Ar mai fi foarte uşor de tranşat înţelegerea corectă a acestei etape istorice prin afirmaţia sau, pentru suspicioşi, măcar avansarea premisei potrivit căreia nu este nici o obligaţie istoriografică în a suda una de alta creştinătatea daco-romană, de aceea a românilor.  Oricâtă diminuare i s-a aplicat în ultimele decenii, influenţa slavilor a fost importantă în plămădirea limbii române. Tot major trebuie să concepem şi aportul slav la modul de viaţă general.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Geneza Creştinismului românesc (VI)

Inceputurile literaturii religioase in Tarile Romanesti.

In secolele XIV-XVI au circulat in tarile romanesti opere religioase scrise in limba slavona. Dintre acestea se cuvin amintite imnurile religioase (tropare) compuse de Filos (in calugarie numit Filotei monahul), fost logofat al lui Mircea cel Batran, si un elogiu, alcatuit pe la sfarsitul secolului al XV-lea de vistiernicul Simion Dedulovici.

Geneza Creştinismului românesc (V)

Biblia de la Bucureşti (Cantacuzino)

Biblia de la Bucureşti, cunoscută şi sub denumirea de Biblia Cantacuzino, a fost prima traducere completă a Bibliei în limba română, fiind publicată la Bucureşti în 1688. Scrisă cu caractere chirilice, titlul ei complet era Biblia adecă Dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi Noului Testament. Traducerea s-a bazat pe versiunea lui Nicolae Milescu, revăzută de „oamenii locului”, cu aportul fraţilor Greceanu (Radu şi Şerban), fiind tipărită în Ţara Românească cu ajutorul principelui Şerban Cantacuzino (1678-1688).

Geneza Creştinismului românesc (IV)

Călugării Sciţi si doctrina Teopaschită

Călugării Sciţi au adus o contribuţie importantă in Hristologie in general si in cea ortodoxa in special. Acesti călugări pe care i-am descris in postarea antecedenta au formulat o doctrina cunoscuta de noi pe numele de “Doctrina Teopaschită” pentru a solutiona controversele despre natura a lui Hristos, apărute după Conciliul de la Calcedon din 451 (al IV-lea) . “Doctrina Teopaschită” a fost iniţial respinsă de ambele ramuri de Est şi de Vest a Bisericii, in timp acesta doctrina a fost acceptata şi necesitatea argumentelor ei a fost justificata in Conciliul al II-lea de la Constantinopol în 553.


Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld