Excursus: O istorie a Craciunului – 3

Credinţă şi legende populare romaneşti


În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc. [Gheorghe Muşu]

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Excursus: O istorie a Craciunului – 2

Bradul de Crăciun
În tradiţia românească de la sat, regăsim acest obicei al împodobirii bradului la nunţi şi la moartea tinerilor, femei şi bărbaţi. Obiceiul există din negura timpurilor (probabil de origine geto-daca) şi semnifică o nuntă rituală între persoana decedată şi natura reprezentată prin brad. El a rămas în tradiţia unor comunităţi locale din regiunile Banat şi Oltenia. Bradul astfel împodobit se numeşte Pomul vieţii, care se regăseşte drept motiv natural în arta populară. In timp, bradul a căpătat din ce în ce mai multe înţelesuri, precum cel de "arbore de judecată", "arbore de pomană", "arbore fertilizator" sau "stâlp de arminden (sărbătoare populară pe 1 mai)".

Excursus: O istorie a Craciunului –1

Crăciunul sau Naşterea Domnului Iisus Hristos si este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Crăciunul face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii.


Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

O istorie a Rusofilismului in Romania - Primul spion rus in Tarile Romanesti (Sfarsit)

Manuc - Partea III
În anul 1808, urcă pe tron sultanul Mahmud al II-lea (1808-1839), care i-a şi încredinţat lui Mustafa Paşa, la 28 iulie, postul de mare vizir. În vremea noului sultan, ca răsplată pentru repararea cetăţilor dunărene şi aprovizionarea armatei cu pesmeţi, i s-a conferit lui Manuc, din porunca sultanului titlul de bei (prinţ) al Moldovei. Motivele acordării lui Manuc a titlului de bei sau principe al Moldovei provin din faptul că Scarlat Callimachi, numit la 23 aprilie 1807 domnitor al Moldovei, nu a putut să ajungă la tron, ţara fiind ocupată de ruşi. El a rămas nominal domnitor până în decembrie 1808, când a sosit în ţară noul domnitor. Marele vizir Mustafa-Paşa îl cheamă pe Manuc-Bei la Constantinopol, acesta sosind la 4 octombrie 1808, însoţit de un cortegiu de o sută de armeni, întreaga procesiune îndreptându-se spre Poartă, unde Manuc-Bei şi-a luat în primire în mod oficial postul de mare dragoman.


Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

O istorie a Rusofilismului in Romania - Primul spion rus in Tarile Romanesti (continuare)

Manuc - Partea II

În anul 1806, după începerea Războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc ajunge în capitala Ţării Româneşti (după o scurtă perioadă de refugiu în Transilvania), şi este silit să se stabilească aici pe termen lung din pricini legate de războiul ruso-turc. În a doua jumătate a aceluiaşi an începe construcţia hanului, ce va fi terminată în 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativă, deoarece Manuc dorea ca hanul său să nu aibă alura de fortăreaţă a celor din secolul al XVIII-lea. Terenul pe care este construit a aparţinut, până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, Curţii domneşti. Odată cu acest teren, Manuc Bei mai cumpără şi alte moşii: Dragomireştii din Vale, Dragomireştii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Trămudeasca, Giuleşti, Popeşti, Mudurgan, Brobodeţ, Hagi-Gheorghe, Cuhneşti, şi altele, pomenite în testamentul său din 1815.


Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld