Judecatorii Areopagului

Nu stiu daca voi stiti, dar curtea de casatie a Greciei moderne poarta numele unei antice institutii pe numele ei, Areopagul (Areopagus sau Areios Pagos), in traducere in limba romana "Colina lui Ares" o colina cu înălţimea de vreo 120 m, situata nu departe de Acropolă, in care-si avea sediul institutia judecatoreasca a Greciei antice. Important de mentionat ca Dionisie Areopagitul, care a fost un bărbat atenian convertit de Apostolul Pavel în Areopagul Atenei (Cf. Faptele Apostolilor, 17, 34) nu are nici o legatura cu povestea mea.

Povestea mea descrie o casta de aristocrati care trebuiau (in antichitate) sa imparta dreptate tuturor cetatenilor Atenei democratice, dar cu timpul si-au uitat rolul si au devenit cei mai urati dintre cetatenii Atenei. Areopagul a fost de la infintarea lui un fel de bastion al conservatorismului teapan format din fostii arhonţi ai Atenei, care trebuiau prin functie si rangul membrilor sa continuie tradiţiile democratice ale polisului Elen.

Comportamentul acestor membri ai Areopagului Atenian si lipsa lor de interes fata de necesitatile cetatenesti au dezvoltat una din cele mai interesante forme de guvernamant din istoria omenirii – Democratia Radicala. Efialte (Ephialtes) apare in istoria Greciei antice ca general (stategos), comandant al flotei ateniene in razboaiele din Marea Egee (465 i. Hr.). Dupa un episod Spartan (revolta helotilor), Efialte, conform scrierilor lui Aristotel (pe care o majoritate a istoricilor moderni le considera adevarate pe acest subiect) a reusit sa anuleze "Constitutia Aeropagita" (despre care vom vorbi in postari viitoare) care asigura in primul rand drepturile de casta ale arhontilor atenieni. Lupta lui Efialte (Ephialtes) cu Cimon conducatorul Areopagului este descris si de Plutarch in capodopera lui Lives (Vieti Paralele - Cimon). Efialte reuseste sa invinga si sa-i expulzeze (ostracizeze) pe Cimon si pe ai lui, instaurand o democratie care va fi denumita de atunci si pana acum "democratia radicala". In 461 i.Hr, Efialte (Ephialtes) cade asasinat de un individ pe numele lui Aristodicus din Tanagra, ca parte dintr-un complot al oligarhilor atenieni. Din fericire pentru cetatenii polisului Atena, urmasul lui Efital a fost marele Pericle, despre care vom discuta intr-o postare urmatoare.
Bineinteles situatia dintre cele petrecute in Atena antica si ceea ce se petrece cu judecatorii nostri moderni nu se aseamana, dar totusi poate, poate sunt puncte de convergenta. Voi ce ziceţi?

Surse: Aristotle , Athenian Constitution translated by Frederic G. Kenyon; Plutarch Lives/Cimon.

Platon – Depre Democratie in “Republica”


"Republica", este fara indoiala Magnus Opus-ul lui Platon. Platon a fost departe de a propovadui democratia, el a vazut posibilitatile unei "tiranii a majoritatii", subiect preluat mult mai tarziu si de Alexis de Tocqueville (1840 - De la démocratie en Amérique -- Democraţia în America). Republica este o lucrare in formatul unui dialog socratic scrisă de Platon aproximativ în anul 360 î.Hr. Dialogurile au loc in casa lui Cephalus din Piraeus, port conectat de Atena. Întregul dialog este relatat de Socrate cu o zi după ce a avut loc – dialogul este intre Timaeus, Hermocrates, Critias, şi un necunoscut, dar interpretarea este incertă. Dialogurile sunt scrise de Platon si “folosite” literar (puse pe seama lui) de Socrates.

Cititi si comentati articolul pe portalul PoliteiaWorld

Ganduri despre Democratie si Oligarhie – 1/2


Aristotel (384 - 322 î.Hr) a fost unul din cei mai importanţi filosofi universali, enciclopedist, orator si fondator al şcolii peripatetice. Deşi se poate afirma ca Platon a pus bazele filosofiei, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia şi a dezvoltat-o, putîndu-se cu siguranţă afirma că Aristotel este întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă de sine stătătoare. A întemeiat şi sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a ştiinţelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.
Sistemul oligarhic este definit de Aristotel ca „dominare politica a bogatilor" , si se caracterizeaza prin coruptie endemica si economie subterana. Pentru Aristotel, oligarhia este un tip de forma de guvernare deviata, si nedreapta. Pentru el exista diferite moduri de a detine si exercita puterea. Combinand criteriul cantitativ – numarul celor care detin autoritate politica – si cel calitativ – exercitare guvernarii in interes comun sau privat – Aristotel descrie sase tipuri de sisteme de guvernare: trei sunt corecte sau drepte (regalitatea, aristocratia si republica), iar trei sunt deviatii ale primelor – tirania este o deviatie a regalitatii, oligarhia este o deviatie fata de aristocratie si democratia fata de republica. Cu toate acestea, exista doua forme de guvernare model: (1) oligarhia, daca puterea este „mai concentrata si mai despotica" si (2) democratia, „daca resorturile sunt mai slabite si mai blande".

Cea mai importanta distinctie pe care Aristotel o face intre democratie si oligarhie este urmatoarea: daca intr-o democratie oamenii liberi, dar saraci, sunt majoritari si suverani, intr-o oligarhie bogatii si nobilii, desi minoritari, detin suveranitatea. Este important de definit aici si suveranitatea, fiindca aceasta stabileste foarte clar cine o exercita (spre exemplu – votul popular, corect si liber exprimat, care sta la baza puterii alesilor, este apanajul unei democratii si nu al oligarhiei).

Prin intermediul alegerilor, oligarhia poate fi camuflata, nu si neaparat destructurata. Mecanismele electorale pot ajunge sa aiba, in anumite circumstante, un rol simbolic, mai degraba formal; ele nu determina, ci consfintesc si confirma reasezarile de putere din cadrul sistemului. Statul oligarhic este, in modernitate, un „stat captiv", subordonat intereselor unui grup restrans. Acest aspect a fost avut in vedere de Robert Michels, cand a enuntat celebra „lege de fier a oligarhiei". Aceasta se referea la mecanismele specifice unei organizatii de partid, care perpetueaza organizari ierarhice, piramidale. Iar respectivele mecanisme pot fi extinse la nivelul organizarii sociale, astfel incat oligarhia devine inevitabila pentru orice comunitate. „Cine spune organizatie, spune oligarhie", era convingerea lui Michels pentru care oligarhia este o forma prestabilita a vietii sociale. Ea este favorizata de lipsa de participare cetateneasca, de absenta controlului guvernantilor de catre guvernati si de dezinteresul populatiei fata de problemele publice. Oligarhia perverteste principiul reprezentativitatii democratice. In postarea viitoare vom discuta despre Democratia occodentala si slabiciunile ei.


Surse si credit : Institutul Pro 16 Mai 2007 / Wikipedia - Under GNU License